-
Despre noi…femeile…
În urmă cu ceva ani, am trecut prin momente dificile. Eram extrem de dezorientată, dezamăgită, iar tot ce simțeam era că nu știu încotro să mă îndrept. O răscruce de drumuri adusă de destin în viața mea care necesita hotărâre, putere, determinare și mai ales schimbare. Fiind de ceva timp pe un drum al dezvoltării personale, am început să caut soluții, să îmi pun în valoare forța lăuntrică pe care am numit-o simplu: puterea mea feminină. Fiecare dintre noi ne regăsim întru-un arhetip, avem anumite fațete ale personalității, care pot fi pozitive sau negative. Arhetipurile ne indică locul și rolul pe care îl avem în viață, ne spun…
-
PUTEREA TĂCUTĂ A LINIȘTII
Arta de a trăi în liniște este un reper pentru persoanele mature emoțional. Comportamental înțelegem ce înseamnă liniștea, acceptăm și oferim liniște și știm să o trăim. De cele mai multe ori nu mai vrem să demonstrăm, nu mai vrem să ne chinuim să convingem pe nimeni, să salvăm pe nimeni, să învingem pe nimeni. De aceea facem tot ce putem mai bine, cu înțelegere și încredere, punându-ne pe noi pe primul loc. Asta se referă la nevoile noastre autentice, pentru că dacă suntem bine cu noi și cei apropiați vor fi bine cu noi, pentru că oamenii fac exact ce le dăm voie să facă. Lucrăm zi de zi…
-
PUTEREA DE A ÎNȚELEGE
Empatia este o formă profundă de conectare prin care recunoaștem trăirile altor persoane și le validăm experiențele. Empatia reduce conflictele, îmbunătățește comunicarea și creează sentimentul de siguranță emoțională. Atunci când îi tratezi pe ceilalți cu înțelegere ceva se schimbă și în interiorul tău. Devii mai calm, mai bun, mai conectat. Empatia îți arată că dincolo de diferențe, toți oamenii simt, speră, plâng și visează la fel. Alegeți să fiți lumină în ziua cuiva, să fiți vocea care încurajează și inima care înțelege. Pentru că acolo unde există empatie, încep miracolele mici – acelea care fac lumea un loc mai bun, mai cald și mai uman. Empatia nu este doar un…
-
DINCOLO DE GREUTĂȚI: PUTEREA DE A MERGE MAI DEPARTE
Viața nu este un drum lin. Fiecare om trece prin momente de încercare, durere, confuzie. Greutățile ne pun la încercare răbdarea, credința și puterea interioară. A vorbi despre greutățile vieții înseamnă a vorbi despre umanitate, despre curaj, și despre capacitatea noastră de a renaște din propriile căderi. Greutățile apar sub diferite forme: pierderi, eșecuri, dezamăgiri, boli sau obstacole neașteptate. Sunt zile când viața te lovește din plin. Fără avertisment, fără explicații. Adevărul este că nimeni nu scapă de greutăți, obstacole sau eșecuri. Paradoxal este că în momentele grele descoperi cât de puternic este sufletul tău. Și tocmai când crezi că nu mai poți, descoperi în tine o forță pe care…
-
EȘECUL –SURSĂ DE CURAJ
Eșecul este una dintre cele mai universale experiențe umane. Cu toții îl trăim, în forme mai mici sau mai mari, în viața personală, profesională sau emoțională. El nu trebuie privit ca un lucru negativ, pentru că are o valoare profundă dacă este înțeles și integrat corect. Nu trebuie să confundăm un pas înapoi cu un eșec. De cele mai multe ori poate fii o repoziționare pentru un salt mai mare. Uneori este nevoie să ne retragem puțin pentru a prinde avânt. Pentru că nu orice eșec este o pierdere, ci poate fi exact ce avem nevoie pentru a merge mai departe, mai puternici. El este o neconcordanță între așteptări și…
-
VALOAREA DE SINE
Cum ne protejăm valoarea de sine, sau modul în care ne percepem și ne evaluăm propria valoare, importanță și competență influențată de experiențe, relații și gânduri atunci când cineva încearcă să ne doboare sau să ne facă să ne îndoim de noi? De multe ori ne lovim în viață de astfel de situații mai bune sau mai rele și deseori suntem la răscruce de drumuri neștiind ce avem de făcut și mai ales când. Cu toții am avut încercări și provocări atunci când oamenii încercau să ne doboare, când se infiltrau în ,,crăpăturile” stimei noastre de sine și în cel mai scurt timp ne trezeam judecându-ne propria valoare. Cuvintele negative…
-
RĂBDAREA NOASTRĂ….
Trăim o perioadă atât de agitată și provocatoare, încât deseori auzim replici de genul: ,,nu mai am răbdare” sau ,,simt că mi se epuizează răbdarea”. Răbdarea este esențială pentru viața de zi cu zi și poate fi o importantă cheie a fericirii noastre. Ea este prima dintre virtuți, deoarece prin aceasta se obține puterea morală care calmează sentimentele de supărare și revoltă ce apar în inima noastră. A avea răbdare înseamnă a putea reacționa calm în fața frustrării sau adversității, deseori ea fiind asociată cu multiple beneficii legate de generozitate, empatie, reducerea depresiei. Răbdarea este o deprindere, care devine comportament. Practica răbdării presupune analiza și concentrarea pe acele fațete ale…
-
VINDECAREA EMOȚIONALĂ
Vindecarea emoțională este un proces esențial de a ne recăpăta echilibrul interior și a trăi o viață împlinită. Aceasta implică recunoașterea și procesarea emoțiilor, reconectarea cu sinele nostru autentic. Ne temem că dacă ne exprimăm adevăratele sentimente îi vom răni și îndepărta pe cei apropiați nouă. Și atunci trebuie să împăcăm nevoia noastră de a ne exprima emoțiile cu dorința de a-i proteja pe alții.Beneficiile vindecării emoționale sunt variate și includ reducerea stresului, anxietății, crearea unui confort interior. Recunoscând că avem nevoie de vindecare, de procesul de a ne elibera de poverile și durerile emoționale din trecut reușim să facem un pas esențial în procesul nostru de transformare.Stările de oboseală…
-
BUNĂTATEA – ZESTRE SUFLETEASCĂ
Bunătatea sufletească nu este o virtute subtilă și fragilă. Ea reprezintă atributul de bază al ființei omenești. Nu necesită un efort mare, ea vine în toate formele și dimensiunile, fiind o valoare importantă. Ea ne face mai fericiții, fiind o caracteristică a lui Dumnezeu. Între bunătate și stare de bine, fericire și satisfacție personală există o legătură profundă. Persoanele cu o stimă de sine mai crescută obișnuiesc să facă acte de bunătate în mod frecvent. A fii o persoană bună este un atribut al sufletului frumos, al caracterului nobil ce trebuie apreciat la adevărata sa valoare, oriunde este întâlnit el fiind adesea asociat cu iubirea. Bunătatea este o trăsătură de…
-
CUVINTELE….
Cuvintele sunt punți între oameni, purtătoare de gânduri, emoții și intenții. Fiecare cuvânt rostit sau scris are capacitatea de a construi sau de a distruge, de a mângâia sau a răni. O simplă propoziție poate schimba destine. Un ,,te iubesc” spus la timpul potrivit poate vindeca inimii, iar un ,,îmi pare rău”poate repara greșeli vechi.Cuvintele nu trăiesc doar prin formă, ci mai ales prin sens. Un cuvănt poate însemna lucruri diferite pentru oamenii diferiți, în funcție de context, cultură sau experiență personală. Ele sunt poate cele mai puternice arme și cele mai delicate flori din arsenalul uman. Cuvintele pot uni sau despărți, pot înălța sau coborî. De aceea alegerea cuvintelor…
-
SINELE NOSTRU
Sinele divin reprezintă un martor al activității minții noastre, fără a se identifica cu ea. Este aceea parte liberă de toate atașamentele și dincolo de orice acțiune din noi. Vibrăm dintotdeauna cu iubirea Sinelui nostru Divin. Sinele nostru este mereu cu noi, îl regăsim în interiorul nostru. Prezentul pe care îl trăim este singura realitate existentă. Ce ni se va întâmpla depinde de ceea ce am ales acum în prezent. Prezentul înseamnă conectarea cu Dumnezeul din noi, pentru că noi suntem creatorii propriei noastre realității, chiar dacă credem sau nu asta. Diferența este că atunci când credem în acest adevăr, devenim conștienți și responsabili de gândurile, vorbele și…



